Abordarea în terapia copilului este una sistemică. Succesul terapeutic este dependent, în mod direct, de gradul de implicare al familiei. Cu cât vârsta copilului este mai mică cu atât va crește necesitatea prezenței familiei în procesul terapeutic.

Terapeutul apelează la tehnici de joc pentru a facilita creșterea unei relații de încredere și siguranță dar și pentru că joaca este metoda preferată de învățare, explorare și conectare a copiilor. Cadrul de siguranță îi va permite copilului să își exprime gândurile și sentimentele, iar terapeutul îl va ghida, într-un mod conținător, să descopere noi alternative de îndeplinire a nevoilor din spatele comportamentelor.

Specialistul poate considera necesar să treacă de la terapia copilului la consiliere parentală sau la psihoterapie de cuplu, comportamentele copiilor fiind deseori simptome ale problematicilor de familie.